982 cp Drama internetului este ca l-a promovat pe idiotul satului ca purtator de adevar”

    Sunt articole care ma ajuta sa exemplific ce sustin si ca sa fiu sigur ca nu dispar din locatia originala apelind la performantul instrument "copy/paste" le fixez la mine pe site. Pornind de la ele cu resursele mele limitate caut sa le adaug TVA.(fara "Taxa" mai mult "Valoare Adaugata") Ca reusesc sau nu asta este alta poveste.  Sursa-gazetaromaneasca 

"Retelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar dupa un pahar de vin, fara a dauna colectivitatii. Erau imediat pusi sub tacere, în timp ce acum au acelasi drept la cuvânt ca si un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului fata de care spectatorul se simtea superior. Drama internetului este ca l-a promovat pe idiotul satului ca purtator de adevar", spune Umberto Eco, potrivit gazetaromâneasca.com.

Scriitorul îi invita pe jurnalisti "sa filtreze cu o echipa de specialisti informatiile din spatiul virtual, pentru ca nimeni nu poate preciza daca un site este credibil sau nu".

"Ziarele ar trebui sa dedice cel putin doua pagini analizei critice a site-urilor, asa cum profesorii ar trebui sa-i învete pe elevi sa utilizeze site-urile pentru a-si face temele. Sa stii sa copiezi este o virtute, dar trebuie comparate informatiile pentru a întelege daca sunt credibile sau nu", explica scriitorul.

Umberto Eco este optimist în privinta hârtiei tiparite. "Exista o reîntoarcere la tiparitura. Firme din SUA care au trait si triumfat pe internet au cumparat ziare. Acest lucru îmi spune ca exista un viitor, ziarul nu va disparea, cel putin pentru cât mi-e permis sa traiesc. Cu atât mai mult în era internetului în care se dezlantuie sindromul complotului si prolifereaza scornelile".

Gianluca Nicoletti, scriitor, jurnalist si realizator radio-tv, în prezent conicar la Radio 24 si editorialist la cotidianul La Stampa, a scris un comentariu pe tema afirmatiilor lui Eco. «Unde am ajuns, doamna mea! Acum ca Umberto Eco ne-a deschis ochii asupra faptului ca umanitatea este populata de legiuni de imbecili... Este incredibil ca acestia au chiar drept la cuvânt, fara ca nimeni sa nu-i puna sub tacere! Imaginati-va ca Profesorul a spus chiar si ca au acelasi drept la cuvânt ca si laureatii cu Nobel. Gânditi-va, doamna, ca ar fi ca si cum eu sau dumneavoastra, care vorbim de la balcon în timp ce întindem rufele, am putea vorbi cu aceeasi demnitate a unui Dario Fo... Cu adevarat nu mai exista niciun Dumnezeu!

Atentie, nu este un paradox pentru a critica gândirea celui pe care îl consider unul dintre cei mai ilustri reprezentanti în viata ai literaturii si gândirii, dimpotriva sunt în mod sincer si profund cuprins de admiratie de tot ceea ce Umberto Eco a produs pâna acum ca si gândire.

Însa nu reusesc sa-mi reprim tentatia de a reprezenta o onirica reconstituire a cum ar putea sa stimuleze dezbaterea dintre doua gospodine din Voghera ideile pe care el le-a exprimat cu ocazia conferirii titlului de Doctor Honoris Causa în ”Comunicare si Cultura a mass-mediei” din partea Universitatii din Torino.

Fara nici macar de departe sa ne imaginam ca cineva ar putea sa puna în discutie opiniile altcuiva pe teme în fond atât de legate de puncte de vedere personala, îmi vine sa spun ca în sfârsit ne putem masura cu cea mai realista rata de imbecilitate cu care dintotdeauna este impregnata umanitatea.

Era mult prea usor pentru orice intelectual, sau fabricant de gândire, sa se masoare numai cu simpozionul apropiatilor sai. Acum, cine vrea sa surprinda sensul vremurilor pe care le traim este constrâns sa navigheze pe o mare mult mai agitata si infestata de corsari, fata de frumoasele vremuri în care aceasta masa care nu se poate civiliza putea sa râvneasca doar la rangul de cititor, spectator, ascultator.

Sa stam cuminti si tacuti, sa citim ziare scrise de noi, sa citim carti scrise de noi, sa ne uitam la programe TV în a caror centru eram noi, sa ascultam lectii pe care le faceam noi...

S-a încheiat din pacate epoca fortaretelor inexpugnabile în care adevarul este pastrat de sacerdotii lor. Astazi adevarul trebuie aparat în orice coltisor, sa faci asta necesita efort, gratifica mult mai putin, dar în special necesita capacitati de combatere pâna la capat: nu se produce gândire în cultura digitala daca nu se accepta sa se stea cot la cot cu latura imbecila a fortei.

Este adevarat, internetul este libera dezlantuire a oricarei minciuni, consolidare a oricarei superstitii, sublimare a oricarei veleitati. Tocmai din acest motiv ne fascineaza lumea contemporana, este un tigru ce trebuie încalecat pentru a nu ne lasa devorat de el. Sa crezi ca însa pot exista custi capabile sa-l îngradeasca este cât se poate imagina de departe de realitate.

Nu este o chestiune de sprijin al cunoasterii de rang inferior, se poate sa fie asa cum spune profesorul Eco ca se va reveni la hârtia tiparita, dar va echivala întoarcerii la vinil, la fotografiile cu Polaroid-ul, la un ”cosplay steampunk” care viseaza la un viitor de hipertehnologie cu aburi în haine victoriene.

Sunt nostalgii care au renasterea lor glorioasa în memoria digitala, readuc orice idee nebuneasca a trecutului la o stratagema functionala pentru ca acele milioane de imbecili sa poata, dupa cheful lor, sa-si reconstruiasca o epica individuala, fara a fi efectuat vreodata un gest cu adevarat epic în întreaga lor viata... Cine suntem noi sa refuzam ca dreptul la imbecilitate sa evolueze cu instrumente individuale? Nu cred în comitetele de întelepti, în maestrii vietii digitale care fac din ziare analiza critica a internetului. Sentintele lor ar avea acel miros al hainelor pastrate la naftalina care astazi emana opiniile mucegaite privind televiziunea buna, privind serviciul public, privind calitatea programelor, privind ce e bun si ce e daunator. Suntem toti intoxicati, de aceea astazi intelectualul trebuie sa-si asume nebunia echilibristului. Cel care ar vrea sa-i îngrijeasca pe altii si înca se declara sanatos, este în realitate (din punct de vedere digital) deja mort.